Urmăriți-ne pe Facebook!

facebook likebox joomla module

 

 

Programul slujbelor

SÂMBĂTĂ și în ajunul sărbătorilor

  • Ora 17:00: Vecernia

DUMINICĂ și în Sărbători

  • Ora 08:00: Sf. Liturghie

   

 

Vizitatori

Free counters!

Să nu-ţi manifeşti râsul cu buzele nestrânse, că este o nesocotinţă să râzi cu zgomot, ci numai printr-un surâs discret să-ți arăți bucuria minții. Vezi ca nu cumva într-o formă neînsemnată să glumeşti cu tot dinadinsul, fiindcă nu se cuvine câtuşi de puţin să glumească cel ce-şi ia zborul spre desăvârşire.

Sotii Teodor si Sultana Petre din satul Crăsani – Ialomiţa, au fost din tinerete credinciosi, buni, milostivi, nelipsiti de la biserica. Iată însă, cu rânduiala lui Dumnezeu, se îmbolnaveste greu femeia în vara anului 1950. Internată la Bucureşti în spital, supusă la cel mai bun tratament, boala se agrava, încât sfârsitul apropiat era inevitabil.

Va recomandam cateva cuvinte ale parintelui Arsenie Boca, despre păcatele prin care, inca din copilarie, se tâlhăreşte (se cheltuieşte iraţional) energia genetică, provocand astfel spre maturitate efecte regretabile:

„De pe la 5- 6 ani apar jocurile cu împunsături necurate de-a mirele cu mireasa cu sora-verişoara, încurajate iresponsabil chiar de părinţii copiilor.

Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. Deci lepra şi orice lepră, urmărite la obârşiile ei, arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului, dar îi aduce sufletului smerenia, sănătatea minţii.Boala apare întâi în psihic. Aceasta este o propoziţie a medicinii moderne. Scriptura vedem că întregeşte cu lămuriri ceea ce spune medicina. Este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului.

Toţi cei ce vreţi să se coboare mila lui Dumnezeu peste casa voastră şi peste ostenelile mâinilor voastre, curăţiţi-vă sufletele voastre cu rugăciuni, cu spovedanie curată şi cu post. Şi veţi vedea cum are să vină mila lui Dumnezeu şi ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră şi asupra a tot lucrul mâinilor voastre.Să vă pocăiţi şi să nu mai păcătuiţi.

Bucuria sărbătorilor de iarnă continuă prin sărbătoarea Bobotezei și a Sfântului Ioan, iarăși momente de referință pentru obștea credincioșilor, care, odinioară, dar și astăzi, marchează cele două zile de praznic prin tradiții deosebite, pline de simțire și trăire creștinească.Sfințirea cea Mare a apei, sau Aghiasma Mare, este o slujbă săvârşită numai de Bobotează. Potrivit rânduielii din Minei, cu prilejul Arătării Domnului, slujba de sfințire a apei se poate săvârși de trei ori: la finalul Sfintei Liturghii din ajunul praznicului, după terminarea slujbei Utreniei Bobotezei și, desigur, după săvârșirea dumnezeieștii Liturghii din ziua sărbătorii Epifaniei.

Frumusețea dinafară e și mai prețioasă când o acoperă pe cea lăuntrică.Sluțenia lăuntrică schimonosește până și chipul cel mai frumos; frumusețea lăuntrică luminează și înnobilează până și cele mai nereușite trăsături în așa fel încât acestea nu se mai observă. Armonia, bunătatea, demnitatea lăuntrică, bogăția de idei, tăria de caracter, inima iubitoare și purtarea veselă: dacă toate acestea iradiază din ochi, însuflețesc chipul, dirijează mișcările, cine se va mai uita că trăsăturile sunt neregulate, că pielea are o culoare imperfectă?

Trebuie să facem ceea ce a făcut Iacov din Vechiul Testament. Patriarhul Iacov a fugit de la faţa lui Esau care îl urmărea şi căuta să-l omoare. Însă a vrut să se reîntoarcă în casa sa pentru că nu mai putea să stea în pustie. Să se întoarcă la Esau însemna să rişte moartea, să stea în pustie nu mai putea. Deci nu avea nici o ieşire. Dar, ca întotdeauna, există o soluţie atunci când ne rugăm lui Dumnezeu.

„Casa Mea este casă de rugăciune”. Cu adevărat, numai să intri în biserică, şi mintea te va îndemna la rugăciune! Totul aici e rânduit şi se săvârşeşte în aşa fel ca să ne dea imbold şi ajutor la rugăciune. Drept aceea, de vrei să aprinzi în inima ta focul rugăciunii, mergi mai des în biserica lui Dumnezeu. Acasă e greu să te rogi ca la biserică. Sunt unii care se roagă fierbinte şi acasă, atunci cu cât mai fierbinte este rugăciunea din biserică?Stând însă în biserică, să nu stai doar cu trupul, ci mai vârtos cu duhul.

Așa va asculta Maica Domnului şi rugăciunile noastre, neluând în seamă păcatele noastre. Doar să ne adresăm mereu mijlocirii ei cereşti. Să zicem cât mai des cu buzele şi cu inimile noastre rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te!” sau să i ne adresăm prin chemarea scurtă de rugăciune: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!” Şi acoperământul ei atotputernic şi iubitor se va întinde deasupra noastră.

Începerea reparației capitale a veșmântăriei la Biserica din satul Ucr...
12 Aug 2017 07:21 - Pr.Serghei

Cu ajutorul lui Dumnezeu și-a unei creștine a fost posibel începerea reparației capitale a veșmântăriei [ ... ]

EvenimenteRead more...
Cât bine aduce credința puternică a apropiaților noștri
16 Iul 2017 18:52 - Pr.Serghei
Cât bine aduce credința puternică a apropiaților noștri

În Duminica a VI-a după Cincizecime, a Vindecării slăbănogului din Capernaum, preotul-paroh Serghei [ ... ]

EvenimenteRead more...
Când un om se duce la Biserică să se roage, pașii lui sunt numărați de...
23 Iun 2017 08:27 - Pr.Serghei
Când un om se duce la Biserică să se roage, pașii lui sunt numărați de sfinții îngeri

Într-o noapte, vede fericitul Nifon al Constanţianei, în vis, că se afla într-o casă mare și lungă. [ ... ]

Cuvinte duhovniceștiRead more...
Părinților, încercați să câștigați inima copiilor voștri prin dragoste...
23 Iun 2017 08:16 - Pr.Serghei
Părinților, încercați să câștigați inima copiilor voștri prin dragoste și sinceritate

Părinților, să le arătați neîncetat copiilor, iubirea voastră. Nu, însă, acea formă de iubire [ ... ]

FamilieRead more...
Să nu munciți fără a vă ruga!
18 Iun 2017 17:29 - Pr.Serghei
Să nu munciți fără a vă ruga!

Ori în biserică de eşti, ori în casa ta, ori în ţarină, ori de paşti oi, ori de zideşti sau clădeşti, [ ... ]

Cuvinte duhovniceștiRead more...

Citate ortodoxe

Copyright © 2015 - 2017 Parohia Ucrainca - Toate drepturile rezervate.