Urmăriți-ne pe Facebook!

 

 

Programul slujbelor

SÂMBĂTĂ și în ajunul sărbătorilor

  • Ora 17:00: Vecernia

DUMINICĂ și în Sărbători

  • Ora 08:00: Sf. Liturghie

   

 

Vizitatori

Free counters!

Într-o noapte, vede fericitul Nifon al Constanţianei, în vis, că se afla într-o casă mare și lungă. Deodată, acolo unde stătea într-un capăt, vede doi bărbați negri și amenințători că se repezeau asupra lui, vrând să-l omoare. Ca să scape de ei, a început să alerge cu sufletul la gură spre celălalt capăt al casei, în timp ce negrii îl vânau din spate. În clipa în care și-au întins mâinile să-l apuce, a ajuns dincolo. A găsit o ușă pe care a deschis-o ca un nebun, a dat buzna înăuntru și a închis-o apoi în urma lui cu putere.Atunci a văzut că intrase într-o biserică a lui Dumnezeu. S-a simțit în siguranță.

Ori în biserică de eşti, ori în casa ta, ori în ţarină, ori de paşti oi, ori de zideşti sau clădeşti, ori la ospeţe de te afli, de rugăciune să nu te depărtezi. Când poţi, pleacă-ţi şi genunchii; iar când nu poţi, roagă-te cu mintea: seara, dimineaţa şi în amiazăzi.

Suferinţa pricinuieşte la foarte mulţi bătaie de cap. Nu puţini sunt cei care au considerat mântuirea ca scăpare de suferinţă. Trebuie înţeleasă situaţia că dacă sufletul se statorniceşte în buna trăire după poruncile Domnului, multe amărăciuni trec şi vin multe bucurii. Vremea de amărăciune ţine atât timp cât ţin mândria şi celelalte păcate. Cel smerit are cea mai mare mărire, în faţa căruia nu poate rezista nimic, nici lucrurile, nici diavolul.

De multe ori spunem, că cutare sau cutare este deștept. A făcut una, a făcut alta. Da, el a făcut, dar a făcut el ceva unic, cu adevărat și de neprețuit pentru sufletul său? A făcut el acest lucru? Dacă nu a făcut, atunci unde este logica? Se spune: ‘”El a făcut investiții,,. Bine, a făcut investiții pentru 40-50 ani, dar pentru perioada de mai apoi, a ,,investit,, ceva? El s-a gândit, că există viață veșnică, că există viață și după moarte, această întrebare el a hotărât-o? Aici se rezumă înțelepciunea, aici se vede cu adevărat omul deștept.Omul care face totul doar pentru viața de aici, nu este deștept, ci nebun.

În 1941 a venit la Părintele pentru sfat şi un frate al meu Vasile, căsătorit în satul Calbor, lângă Făgăraş. Venise pentru că se gândea că va fi chemat şi el în război şi să primească binecuvântare. Când a ajuns în faţa Părintelui, fără să-i spună cine este, Părintele i-a spus: „Vasile, tu ţi-ai ales avere, nu muiere. Pentru asta vei suferi toată viaţa”. Atât i-a spus. Şi aşa a fost. El îşi luase o fată bogată cu pământ nesfârşit. Când au venit comuniştii, i-au luat şi pământul de sub casa lui. (Pr. Sofonea Ioan, Sibiu).Eu sunt la a doua căsătorie, binecuvântată şi aceasta de Părintele Arsenie.

Începerea reparației capitale a veșmântăriei la Biserica din satul Ucr...
12 Aug 2017 07:21 - Pr.Serghei

Cu ajutorul lui Dumnezeu și-a unei creștine a fost posibel începerea reparației capitale a veșmântăriei [ ... ]

EvenimenteRead more...
Cât bine aduce credința puternică a apropiaților noștri
16 Iul 2017 18:52 - Pr.Serghei
Cât bine aduce credința puternică a apropiaților noștri

În Duminica a VI-a după Cincizecime, a Vindecării slăbănogului din Capernaum, preotul-paroh Serghei [ ... ]

EvenimenteRead more...
Când un om se duce la Biserică să se roage, pașii lui sunt numărați de...
23 Iun 2017 08:27 - Pr.Serghei
Când un om se duce la Biserică să se roage, pașii lui sunt numărați de sfinții îngeri

Într-o noapte, vede fericitul Nifon al Constanţianei, în vis, că se afla într-o casă mare și lungă. [ ... ]

Cuvinte duhovniceștiRead more...
Părinților, încercați să câștigați inima copiilor voștri prin dragoste...
23 Iun 2017 08:16 - Pr.Serghei
Părinților, încercați să câștigați inima copiilor voștri prin dragoste și sinceritate

Părinților, să le arătați neîncetat copiilor, iubirea voastră. Nu, însă, acea formă de iubire [ ... ]

FamilieRead more...
Să nu munciți fără a vă ruga!
18 Iun 2017 17:29 - Pr.Serghei
Să nu munciți fără a vă ruga!

Ori în biserică de eşti, ori în casa ta, ori în ţarină, ori de paşti oi, ori de zideşti sau clădeşti, [ ... ]

Cuvinte duhovniceștiRead more...

Citate ortodoxe

Copyright © 2015 - 2017 Parohia Ucrainca - Toate drepturile rezervate.